TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Catedrala Slobozia

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală

01.01.2017

Duminică, 1ianuarie 2017, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Tăierea împrejur cea dupăTrup a Domnului, precum şi pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul CezareeiCapadociei, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghiela Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de unsobor de preoţi şi diaconi.

 

În cuvântul deînvăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre triplul praznic dinprima zi a anului, Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și punerea numeluide Iisus, după vestirea îngerului, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare șiînceperea unui Nou An, îndemnând credincioșii să privească cu multă credință șinădejde la cărările care se deschid în fața noastră în cursul acestui an.

 

Sfânta Liturghie afost precedată de oficierea de către Chiriarhul locului la miezul nopţii aslujbei de priveghere și a Te Deum-ului pentru Noul An 2017, în cadrul căreias-au rostit rugăciuni speciale de mulţumire pentru binefacerile primite în anulcalendaristic care tocmai s-a încheiat şi pentru binecuvântarea cununii NouluiAn.

 

 

Cele mai recente noutăți

Întâiul Hram al Catedralei Episcopale din Slobozia în Noul An bisericesc
     Vineri, 1 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie, cinstin...
01 October Catedrala Slobozia
Procesiune cu sfintele moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi
          La vremea Vecerniei, marți, 21 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, slujitorii catedralei episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia preoți și diaconi au condus proce...
22 September Catedrala Slobozia
Deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic – Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia
          Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost prezent luni, 13 septembrie 2021, la deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. La acest eveniment au...
13 September Catedrala Slobozia
Prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala din Slobozia
     În prima duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului, 1 august 2021, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.      ...
01 August Catedrala Slobozia
Mai multe