TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Catedrala Slobozia

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu s-a întâlnit cu elevii clasei a IX-a de la Seminarul Teologic din Slobozia

16.09.2016

Vineri, 16 septembrie 2016, Preasfințitul PărinteEpiscop Vincențiu a primit, la Biblioteca Centrului Eparhial, elevii clasei a IX-a de la Seminarul TeologicOrtodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, însoțiți de părintele director,părintele diriginte și o parte din părinții profesori.

 

Preasfinția Sa a urat elevilor din clasa a IX-a, bunvenit, le-a vorbit despre educația șiformarea lor, despre cunoștințele umaniste, dar și cele teologice, cărora acordându-leaceeași atenție, despre responsabilitatea pe care trebuie să o arate față disciplinadin această școală teologică. Elevul seminarist are obligația să fie „făclieaprinsă” pentru întreaga Biserică Ortodoxă și model de credință pentrucomunitățile parohiale de unde provin.

 

Toți elevii clasei a IX-a au primit din parteaPreasfinției Sale o Carte de Rugăciuni, pentru întărirea lor duhovnicească, șio mapă cu ilustrații ale Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia,unde vor face practica religioasă.

 

La sfârșitul întâlnirii, Preasfinția Sa, le-a uratsucces pentru anul școlar, dar și pentru toată perioada de studii, promițându-lepărintească grijă pentru formarea lor ca vrednici teologi.

 

 

Cele mai recente noutăți

Întâiul Hram al Catedralei Episcopale din Slobozia în Noul An bisericesc
     Vineri, 1 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie, cinstin...
01 October Catedrala Slobozia
Procesiune cu sfintele moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi
          La vremea Vecerniei, marți, 21 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, slujitorii catedralei episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia preoți și diaconi au condus proce...
22 September Catedrala Slobozia
Deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic – Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia
          Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost prezent luni, 13 septembrie 2021, la deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. La acest eveniment au...
13 September Catedrala Slobozia
Prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala din Slobozia
     În prima duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului, 1 august 2021, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.      ...
01 August Catedrala Slobozia
Mai multe