TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Catedrala Slobozia

Slujbă arhierească de Rusalii la Catedrala Episcopală din Slobozia

08.06.2014

Duminică, 8 iunie 2014, zi în care creştinii ortodocşi prăznuiesc „Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh”, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia.

 

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Mircea Surcel pe seama parohiei Curătești, Protopopiatul Oltenița.

 

După Sfânta Liturghie a fost oficiată şi o slujbă specială, numită Vecernia Rusaliilor, în cadrul căreia au fost rostite şapte rugăciuni, şi au fost binecuvântate frunzele de nuc, simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinţilor Apostoli.

 

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, Preasfinţia Sa a explicat pericopa evanghelică, subliniind însemnătatea marelui praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, ziua venirii în lume, într-un chip nou, a Duhului Sfinţitor, rod al Jertfei şi Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, pentru ca toţi oamenii, care cred în Hristos, să se poată bucura de darurile Sale.

 

Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți la slujbă.

 

 

Cele mai recente noutăți

Întâiul Hram al Catedralei Episcopale din Slobozia în Noul An bisericesc
     Vineri, 1 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie, cinstin...
01 October Catedrala Slobozia
Procesiune cu sfintele moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi
          La vremea Vecerniei, marți, 21 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, slujitorii catedralei episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia preoți și diaconi au condus proce...
22 September Catedrala Slobozia
Deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic – Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia
          Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost prezent luni, 13 septembrie 2021, la deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. La acest eveniment au...
13 September Catedrala Slobozia
Prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala din Slobozia
     În prima duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului, 1 august 2021, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.      ...
01 August Catedrala Slobozia
Mai multe