TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Catedrala Slobozia

Denia Prohodului la Catedrala Episcopală

18.04.2014

Vineri, 18 aprilie 2014, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit la Catedrala „Înălţarea Domnului” din Slobozia Denia Prohodului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

 

La slujbă au participat numeroşi credincioşi, care s-au rugat și au cântat imnul prohodului Domnului. La sfârşitul Deniei, ierarh, preoţi şi credincioşi, au săvârşit procesiunea în jurul Catedralei Episcopale cu Sfântul Epitaf, o pânză pe care este pictată punerea în mormânt a Mântuitorului. După ce toţi credincioşii au trecut pe sub Sfântul Epitaf, a fost aşezat pe Sfânta Masă, unde va rămâne până la Praznicul Înălţării Domnului.

 

În încheiere, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat semnificaţia patimilor şi morţii Domnului nostru Iisus Hristos, pentru fiecare dintre noi, îndemnând credincioşii la pregătire sufletească și trupească pentru întâmpinarea praznicului Învierii Domnului, chezăşia mântuirii noastre.

 

 

Cele mai recente noutăți

Întâiul Hram al Catedralei Episcopale din Slobozia în Noul An bisericesc
     Vineri, 1 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie, cinstin...
01 October Catedrala Slobozia
Procesiune cu sfintele moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi
          La vremea Vecerniei, marți, 21 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, slujitorii catedralei episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia preoți și diaconi au condus proce...
22 September Catedrala Slobozia
Deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic – Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia
          Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost prezent luni, 13 septembrie 2021, la deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. La acest eveniment au...
13 September Catedrala Slobozia
Prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala din Slobozia
     În prima duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului, 1 august 2021, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.      ...
01 August Catedrala Slobozia
Mai multe