Catedrala Slobozia
Rețea

Denia celor 12 Evanghelii

Joi, 17 aprilie 2014, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Denia din Marea Vineri sau mai popular Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia.

 

Cele 12 Evanghelii au fost citite de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu şi de ceilalţi preoţii ai Catedralei, textul Sfintelor Evanghelii relatând Patimile, judecata nedreaptă, răstignirea pe cruce, moartea şi îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos.

 

După citirea Evangheliei a V-a, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu şi preoţii Catedralei au purtat Sfânta Cruce până în mijlocul Bisericii, unde va rămâne până în ziua de vineri.

 

Denia de Joi seara se numeşte „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos“. Este slujba în care participăm împreună cu Domnul la Sfintele Sale Pătimiri.

 

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a îndemnat credincioşii să nu fie spectatori, ci să participe alături de Mântuitorul Iisus Hristos la sfintele Sale Patimi, să urcăm împreună dealul Golgotei și alături de Sfânta Născătoare de Dumnezeu și femeile mironosițe să plângem în fața crucii pe care a fost pironit Mântuitorul nostru, de răstignirea Căruia toată creaţia se cutremură.