TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Catedrala Slobozia

50 de ani de împreună vieţuire

13.06.2013

În ziua marelui praznic al Înălţării Domnului Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor în colaborare cu Protopopiatul Slobozia şi Primăria Slobozia au fost alături de 20 de cupluri ce au împlinit în acest an 50 de ani de împreună vieţuire.

 

Astfel, cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Părintele Protopop Dumitru Drăghici împreună cu un sobor de preoţi au oficiat slujba de mulţumire pentru binefacerile primite de cele 20 de familii în cei 50 de ani de la căsătorie.

 

La final, pe lângă darurile primite din partea autorităţilor locale, fiecare familie a primit o icoană cu Maica Domnului şi Mântuitorul Iisus Hristos ca semn al binecuvântării lui Dumnezeu şi a bucuriei duhovniceşti în acest moment de sărbătoare.

 

 

Cele mai recente noutăți

Întâiul Hram al Catedralei Episcopale din Slobozia în Noul An bisericesc
     Vineri, 1 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie, cinstin...
01 October Catedrala Slobozia
Procesiune cu sfintele moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi
          La vremea Vecerniei, marți, 21 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, slujitorii catedralei episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia preoți și diaconi au condus proce...
22 September Catedrala Slobozia
Deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic – Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia
          Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost prezent luni, 13 septembrie 2021, la deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. La acest eveniment au...
13 September Catedrala Slobozia
Prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala din Slobozia
     În prima duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului, 1 august 2021, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.      ...
01 August Catedrala Slobozia
Mai multe