Adresă: comuna Spanţov, județul Călăraşi
Preot paroh: Marin PIETREANU
ISTORICUL COMUNITĂȚII. Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae se află în centrul comunei Spanţov. Reşedinţa comunei se află în satul Spanţov, unde sunt grupate toate edificiile administrative şi culturale.
Satul Spanţov este atestat documentar de la anul 1482, când, o parte, era stăpânită de Mănăstirea Snagov[Documente privind Istoria României, veacul XIII, XIV şi XV, B. Ţara Românească, Editura Academiei, 1951, p. 172; N. Stoicescu, Bibliografia, vol. II, p. 593.]. Sigur că în acea perioadă exista în sat şi biserică, dar ea este atestată documentar abia la începutul secolului al XIX-lea şi avea hramul Tuturor Sfinţilor [N. Popescu, Catagrafia, p. 75.]. În anul 1810, satul Spanţov avea 62 de case şi 355 locuitori, români şi bulgari.
ISTORICUL PAROHIEI
Biserica de lemn, construită de săteni pe moşiile Mănăstirilor Mihai Vodă şi a Snagovului, era veche şi avea hramul Tuturor Sfinţilor. La biserică slujeau un preot şi doi diaconi. Preotul Tănase sin Velicu Logofătul avea 38 de ani, slab la citire, de neam român, fusese preoţit de Preasfinţia Sa, Mitropolitul Dositeu, în anul 1802 pe numele acestui sat. Diaconul Bucuru sin Paraschiva avea 37 ani, de neam român, fusese diaconit de Preasfinţia Sa, Mitropolitul Dositeu, în anul 1807, pe numele satului Spanţov, iar diaconul Stoica sin Ivan, de 25 de ani, fusese diaconit de Preasfinţia Sa, Mitropolitul Dositeu, în anul 1808, pe numele acestui sat[Ibidem.].
ISTORICUL BISERICII
Biserica actuală a fost construită din zid în anii 1867-1868 de către obştea satului prin îndemnul şi străduinţă preotului Radu Duhovnicul şi s-a reparat în anul 1901[Anuar 1909, p. 82.]. În anul 1909, preot paroh era Stănescu Gheorghe, născut la 27 mai 1862, numit la 22 septembrie 1882; adus de la Căscioarele Ilfov. Parohia avea 327 familii şi 1967 suflete[Anuar 1909, p. 84.].
În anul 1930 preot paroh era Gheorghe Ionescu, iar satul avea 580 familii şi 2200 suflete[Calendar, p.128.].
Actuala biserică cu hramul Sf. Ierarh Nicolae, construită în formă de navă, cu o turlă în faţă, iniţial a fost învelită cu şindrilă. În anul 1888, sub păstoria preotului Gheorghe Stănescu, biserica a fost învelită cu tablă şi s-au făcut unele reparaţii.
În anul 1923, preotul Hristu Gaju a purces la renovarea picturii, reparaţia turlei şi a învelit-o din nou cu tablă plumbuită.
În anul 1952 s-a spălat şi renovat din nou pictura bisericii, lucrări făcute sub păstoria preotului Gheorghe Ionescu Chirnogi. În anul 1970, sub păstoria preotului Tănase Niculescu, s-a restaurat biserica din nou, făcându-i-se reparaţii de zidărie. Tot în acest an s-au împrejmuit cimitirele cu prefabricate din beton.
Începând cu anul 1982, la îndemnul actualului preot paroh Pietreanu Marin, s-au efectuat reparaţii exterioare la biserică în praf de piatră şi ciment alb, consolidarea prin centuri, s-a prelungit pridvorul, s-a schimbat acoperişul bisericii, construindu-se în acelaşi timp şi o magazie care cuprinde camera pentru arhivă.
În anul 1988 s-au cumpărat de către enoriaşi uşile împărăteşti şi diaconeşti, sculptate la Piatra Neamţ şi s-au făcut reparaţii interioare şi exterioare la casa parohială.
PISANIA
„Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, ziditu-s-a din temelie această sfântă biserică de obştea satului în anul 1868 în timpul Mitropolitului Nifon şi cu silinţa preotului Radu Duhovnicul.
Biserica sub formă de navă a fost învelită cu tabla în anul 1888, în vremea preotului Gheorghe Stănescu.
În anul 1923, preotul Hristu Gaju a purces la renovarea picturii.
Sub pastorația preotului Gheorge Ionescu s-a spălat şi renovat pictura bisericii în anul 1952.
Între anii 1982-1984 s-au efectuat reparaţii capitale la sfântul locaş în exterior şi interior cu stăruinţă preotului paroh Pietreanu Marin. Nouă pictură, în tehnica frescă, s-a făcut în vremea Patriarhului Justin Moisescu, în anii 1985-1986, cu cheltuiala enoriaşilor parohiei, cu stăruinţă preotului paroh Pietreanu Marin, a consiliului şi comitetului parohial.
Pictor Nicolae Răstea, com. Asan-Aga Județul Teleorman
În dată de 15.10.1996 am primit vizita canonica a înalt Preasfințitului Episcop Nifon
În 12 aprilie 2009 am primit vizita Înalt Prea Sfinţitului Episcop Damaschin coravu”.
ARHITECTURA
Sfântul locaş are configuraţia unei nave cu lungimea de 23,60 m, lăţimea de 9 m şi înălţimea de 10 m. Are temelie din cărămidă cu ornament exterior din praf de piatră şi ciment alb. Turla bisericii, aşezată pe pronaos, are formă octogonală cu baza pătrată, îmbrăcată în tablă zincată. La jumătatea pronaosului se află arcul unei bolţi arcuite, sprijinită pe doi stâlpi mici de susţinere, lipiţi de perete. Având configuraţia unei nave, naosul vine în prelungirea pronaosului. Altarul are formă semicirculară atât la interior, cât şi la exterior.
PICTURA bisericii este făcută în stil neobizantin, cu o catapeteasmă zidită, cu uşile împărăteşti şi diaconeşti sculptate, ca şi strana pentru dascăli, iconostasul şi Icoana Maicii Domnului. În anul 1984 s-au efectuat lucrări interioare, începând cu pereţii care au fost tencuiţi pentru tehnica frescă şi s-au executat stranele bisericii.
În anii 1985-1986 s-a executat pictura bisericii în tehnica frescă de către pictorul Răstea Nicolae, când a fost primită o donaţie din partea soţilor Zanfir Ion şi Ana, cuprinzând: iconostas, icoana Maicii Domnului cu postament şi strana de cântăreţi, toate sculptate la Piatra Neamţ.
În dată de 26 aprilie1987 s-a făcut sfinţirea bisericii de către Înaltpreasfințitul Episcop Nifon Ploieşteanul, împreună cu un număr mare de preoţi.
ANEXE
Între anii1939-1945, în spatele altarului, s-a construit actuala clopotniţă, din zid, acoperită cu tablă şi trecere pe dedesubt.
Casa parohială a fost cumpărată în anul 1966 cu stăruinţă preotului Tănase Niculescu şi se află în imediata apropiere a bisericii.
PREOȚII slujitori, de la înființare până în prezent, în ordine cronologică: Preot Radu Duhovnicul (1868-1888), Preot Gheorghe Stănescu (1888-1923), Preot Hristu Gaju (1923-1939), Preot Gheorghe Ionescu (1939-1965), Preot Tănase Niculescu (1965-1977), Preot Dorangiu Ion (1977-1981). În prezent, slujește Pc Preot Marin Pietreanu.
ACTIVITĂȚI
Parohia are grup de Cateheză în cadrul programului Hristos împărtășit copiilor.