Joi, 13 brumărel, orele 17, în Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Slobozia Nouă, s-au aflat în rugăciune preacucernicii părinţi slujitori în parohiile din Municipiul Slobozia având proestos pe preacucernicul protopop Ionuţ Butu.
Fiind vremea Vecerniei, s-a cântat acestă laudă de seară unită cu Litia întru cinstirea Preacuvioasei şi Multmilostivei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi. După grăitoarea şi pilduitoarea cântare „Bogaţii au sărăcit şi au flomânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele” pentru preabunul folos al credincioşilor s-a săvârşit Acatistul Sfintei, şi pentru toţi cei prezenţi în Biserică – preacinstitul cler şi poporul lui Dumnezeu – depărtarea nu a mai existat, simţindu-ne ca în preajma raclei cu Sfintele Moaşte ale Sfintei Parascheva.
Referatul serii – cuvântul de folos – a aparţinut preacucernicului preot Ilie Agapie de la Parohia Bora: „Opera Sfântului Sfinţitului Mucenic Antim Ivireanul”. Mărturie pentru cele spuse sunt şi imaginile mai jos prezentate.
După trei ceasuri de osteneală sfinţitul sobor a fost invitat la trapeza Bisericii, pentru continuarea discuţiilor constructive – pe marginea temei şi pentru o simplă gustare.
A consemnat preot paroh Alexandru Tănase, gazda serii.