Încă din secolele primare, în Biserica Ortodoxă s-au concretizat două aspecte teologice de interpretare a mesajului evanghelic în ce privește slujirea creștină: aspectul vertical, care pune accentul pe lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în viața fiecărei persoane umane; si aspectul orizontal, care accentuează realizarea în lumea de aici a lucrării iubitoare și mântuitoare a lui Dumnezeu prin relațiile sociale.
O dovadă concretă a acestei slujiri teandrice este și Parohia Sfânta Treime – Urziceni, care, pe lângă programul liturgic , organizează diverse activități creștin-umanitare, ce au ca obiectiv slujirea și ajutorarea oamenilor aflați în nevoi și cu posibilități materiale insuficiente. Astfel prin grija părintelui paroh Daniel – Ionel Oancea și părintelui coslujitor Dragoș Constantin au fost impărțite 130 de kg de alimente, strânse cu ajutorul credincioșilor, familiilor cu posibilități reduse din cuprinsul parohiei.
A consemnat preot paroh Daniel – Ionel Oancea