Parohia Sfantul Ioan - Calarasi
Rețea

Preasfințitul Vincențiu a slujit la Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Călărași

Duminică, 1 iulie 2018, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit Sfânta Liturghie Arhierească la parohia Nașterea Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Călărași, Protopopiatul Călărași.

 

Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri Manuel Rusu, Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, părintele protopop Ramon Eugen Ilie, preoți și diaconi.

 

Un grup restrâns din Corul Mihail Vulpescu al Protopopiatului Călărași a dat răspunsurile, armonizând dialogul liturgic.

 

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vincențiu a vorbit despre minunea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, despre lucrarea demonilor și puterea pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o dăruiește în lupta noastră cu lucrarea celui rău.

 

La vremea Chinonicului Grupul de Cateheză al Parohiei Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul au susținut un miniconcert, iar Preasfinția s-a a apreciat rafinamentul interpretării micilor artiști, dăruindu-le cruciulițe pectorale.

 

Chiriarhul locului a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie și toți credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic.

 

Tot în această zi, Arhipăstorul Sloboziei și Călărașilor a cercetat parohiile Sfântul Ierarh Nifon și Sfânta Cuvioasă Parascheva din municipiul Călărași.