„De piatră și de zgură să fii și nu se poate să nu te cuprindă bucuria când vine Crăciunul!”
Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii.
Seara Concertului de Crăciun, 9 decembrie 2017, ora 17.00, s-a înscris într-o frumoasă tradiție a Bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Slobozia. Strădania preacucernicilor părinți slujitori ai acestui lăcaș de cult, cântecele și versurile grupurilor de copii prezente si, mai ales, regalul colindelor și al melodiilor din folclorul românesc propus de Corala Sfântul Mare Mucenic Mina, toate acestea au transformat această seară într-o clipă specială, de spiritualitate și de meditație.
Într-o lume mutilată, într-o lume confuză, ce provocare extraordinară aduce Crăciunul prin oamenii frumoși, într-o gradare a măiestriei eufonice, a experienței și a vârstelor. Momentul inițial a aparținut grupului de copii Sunetul muzicii, al Grădiniței cu program prelungit Piticot, coordonator doamna educatoare Emilia Ionescu. O invitată a serii venită de departe, Maria Ioana Cîrstoiu, a interpretat la chitară colinde și cântece patriotice.
Minutul de literatură a adus cu sine versuri din Ana Blandiana, Radu Gyr, Marin Sorescu, Grigore Vieru. Despre Patrie și Patriotism, despre Iisus în celulă, despre ce ar trebui să facem, despre Contabilitatea vieții noastre și despre Părinți, acestea sunt titlurile poeziilor recitate de elevii Liceului de Arte Ionel Perlea, coordonați de cadrele didactice Magdalena Grecu și Anca Moncea. Armonia versurilor a continuat cu recitarea părintelui Valentin Turcu și a doamnei Rodica, care au desăvârșit momentul artistic.
Momentul culminant al Concertului a aparținut Coralei Sfântul Mare Mucenic Mina. Cu o experiență care a trecut granițele Sloboziei, ale României, Corala, emblemă a spiritualității comunității noastre, a transformat Concertul de Crăciun într-un adevărat regal artistic prin repertoriul variat, prin expresivitatea interpretării, prin măiestria artei vocale și, mai ales, prin vibrația eufonică.
Lacrimile și emoția participanților au răsplătit strădania preacucernicilor părinți slujitori ai acestei Biserici, preot Turcu Valentin, preot protopop Butu Ionuț, care, prin vocea preotului paroh, coordonator al manifestării, au mulțumit celor prezenți în număr mare în biserică pentru comuniunea spirituală.
Ecourile Concertului din seara de 9 decembrie 2017 de la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe sunt izbăvitoare și vor persista în suflet toată viața, ca o icoană a Crăciunului.