Parohia Sfantul Gheorghe - Slobozia
Rețea

Roadele toamnei și voluntariatul

Vineri, 13 noiembrie 2015, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Slobozia, reprezentată de preacucernicii părinți Tudose Nicolae, Turcu Valentin și Oproiu Gabriel, în parteneriat cu un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Sfântul Andrei” din Slobozia, îndrumaţi de doamna dirigintă Turcu Ionelia, a desfășurat o activitate umanitară pentru ajutorarea copiilor aflați în dificultate. Acțiunea s-a desfășurat cu prilejul Campaniei „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC).

 

Scopul acestei campanii a fost acela de a dezvolta spiritul voluntariatului de la vârste mici, atitudinea de întrajutorare şi grija faţă de aproapele, prin sensibilizarea elevilor, mare parte din ei și enoriași activi ai parohiei, cu privire la situaţia dificilă în care se află copiii cu deficiențe.

 

Principalii beneficiari ai acestei activităţi de voluntariat au fost copiii cu handicap neuropsihic de la Centrul de copii Nr. 2 din Slobozia, precum și copiii de la Casa de tip familial Cristina din Slobozia.