Parohia Reviga
Rețea

Slujire și dăruire

Duminică, 29 iulie 2018, când Biserica face pomenirea Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Parohia Adormirea Maicii Domnului din localitatea Reviga, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preacucernicul Preot paroh Dumitru Florin împreună cu Preacucernicul Arhidiacon Chiru Cristian Ștefăniță, inspector social în cadrul Sectorului Social Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

 

În cuvântul de învățătură, părintele arhidiacon, a vorbit despre puterea rugăciunii în viața credincioșilor și folosul duhovnicesc dobândit în urma rugăciunii făcute cu duhul umilit și cu inima smerită.

 

Dragostea frățească trebuie trăită și prin fapte, de aceea, cu această ocazie mulțumim Preasfințitului Părinte Vincențiu pentru binecuvântarea de a sluji în sobor, astfel împlinindu-se cuvântul Mântuitorului: „Unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor (Matei 18: 20)”.