În perioada 23 – 25 decembrie 2016, Parohia Reviga a primit cete de colindători formate din copii și tineri de la Școala Generală din Reviga, precum și din Parohia Miloșești. La rândul lor, cei 15 copii din cercul de cateheză al Parohiei, coordonat de preotul paroh Dumitru Florin, au vestit Nașterea Domnului la Primăria Reviga prin frumoasele colinde românești. De asemenea, grupul a colindat și credincioșii care au participat la slujba Praznicului săvârșită în biserică.
Părintele a răsplătit bucuria și dragostea colindătorilor, oferindu-le pachete cu dulciuri și cărți de rugăciune.
A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social, Protopopiatul Slobozia.