Parohia Radu Voda
Rețea

Prezentare

 

 
BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI – RADU VODĂ
 

Hram: Adormirea Maicii Domnului

Adresă: satul Radu Vodă, comuna Lupşanu, judeţul Călăraşi

Preot paroh: Marcel DULEA

ISTORICUL COMUNITĂȚII

Satul Radu Vodă a luat fiinţă în anul 1894 şi a fost sat component al comunei Lupşanu, cu excepţia perioadei 1930-1950, când a fost comună separată. Primele înjghebări de gospodării s-au făcut cu colonişti aduşi din judeţele: Ilfov – în cea mai mare parte -, Prahova, Buzău şi, într-o mai mică măsură, din Ialomiţa.

ISTORICUL PAROHIEI

Parohia Radu Vodă este situată pe DN 3, la o distanţă de 10 km de oraşul Lehliu Gară. Biserica acestei parohii a fost începută în anul 1935 (Într-o scurtă monografie a comunei, întocmită în anul 1933, se precizează că: S-a format un comitet pentru construcţia unui locaş de rugăciune, însă în lipsa unui preot al satului, lucrurile merg anevoios), construcţia ajungând până aproape de terminare, dar, din cauza războiului din 1940-1944, lucrările au încetat. Locul pentru biserică şi cărămida au fost donate de negustorul Stoian Boboc.

ISTORICUL BISERICII

După terminarea războiului, datorită noii situaţii politico-economice din ţară, lucrările pentru terminarea construcţiei au reînceput în jurul anilor 1959-1960, iar terminarea construirii noii biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului s-a petrecut în anii 1965-1966. (Anul 1966, ca an de construcţie a bisericii este menţionat şi în procesele verbale de inspecţie din 4 mai 1974 şi 10 martie 1983).

Toate lucrările la această biserică au fost făcute cu cheltuiala enoriaşilor parohiei, care au luptat din greu cu autorităţile comuniste pentru a putea avea un locaș de cult în satul lor. Cel care s-a străduit aproape 35 de ani pentru a construi şi a aduce în stadiul de biserică parohială acest sfânt locaș a fost vrednicul de pomenire preotul Valeriu Popescu, care a slujit la această parohie din anul 1922 până în anul 1970, fiind întotdeauna sprijinit de credincioşii săi pe care i-a îndemnat să lucreze fără încetare până când vor vedea biserica terminată. De menţionat este faptul că aici a existat un puternic grup din Oastea Domnului, care a avut o contribuţie deosebită la construirea bisericii.

În urma terminării lucrărilor de pictură, în ziua de 31 mai 1970, a avut loc slujba de târnosire a bisericii, slujbă oficiată de Preasfinţitul Părinte dr. Antim Târgovişteanul, Episcop Vicar Patriarhal, însoţit de Preot consilier Leonida Mateescu şi un ales sobor de preoţi.[A.N. Călăraşi, fond Protoieria Călăraşi, dos. 15/1970, f. 1.]

Parohia Radu Vodă a avut un număr de 930 familii până în anii ’70 când a început un adevărat exod al populaţiei spre Capitala ţării.

În anii 1972 - 1973, a fost executat un pridvor închis la biserică, în baza devizului în valoare de 11.300 lei, aprobat de Arhiepiscopia Bucureştilor şi autorizaţiei de construcţie nr. 2731/142S/1972. Recepţia lucrărilor s-a făcut în ziua de 5 iunie 1973, de o comisie condusă de protopopul Ioan Purcărea.

PISANIE: „Cu vrerea Tatălui, cu lucrarea Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, acest sfânt locaş ce poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost ridicat din temelii în anul domnului 1970.

În anul 1995 cu străduinţa şi sub îndrumarea tânărului P.C. pr. paroh Dulea Marcel a fost repictată biserica de pictorul Iosiv Viorel. În anul 2006 sfântul locaş a găzduit slujba de resfinţire la data de 1 oct. înfăptuită de P.S. Damaschin, Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, însoţit de un ales sobor de preoţi şi diaconi, protopop al locului fiind p.c. pr. Ivan Dumitru. În anul 2000 s-a refăcut pictura pe catapeteasmă. În anul 2004 au fost făcute ample lucrări la sfântul locaş constând în repararea şi vopsirea exterioară precum şi a acoperişului. aceste lucrări au putut fi înfăptuite prin milostenia dlui dr. Ştefănescu Ion fiu al satului. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

ARHITECTURA

Biserica are lungimea de 70 m, lăţimea de 17 m şi înălţimea de 30 m şi este construită în formă treflată.

PICTURA

Prima pictură a bisericii a fost executată în tehnica frescă, pe baza devizului în valoare totală de 55.250 lei, adjudecat de pictorii Radu Jora şi Gheorghe Rizoiu, în perioada 15 august – 15 noiembrie 1969, cu un ajutor primit din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor, de 10.000 lei.[Ibidem, dos. 16/1968-1969, f. 213, 240, 342, 346,]

Biserica a fost pictată din nou în anul 1995, în tehnică tempera, de către pictorul Iosiv Viorel din localitatea Zlatna, judeţul Alba, sub conducerea Preotului paroh Dulea Marcel.

Catapeteasma este construită din zid.

ANEXE

Parohia Radu Vodă are şi casă parohială care a fost construită în anii 1991-1993 din contribuţia enoriaşilor. Lucrările de construire a casei parohiale au fost începute de către Preotul Ionică Ion şi au fost terminate de Preotul Dulea Marcel. Casa parohială se află situată în curtea bisericii şi este împrejmuită cu gard de piatră.

PREOȚI

PREOŢI slujitori, de la înfiinţare până în prezent, în ordine cronologică: preot Popescu Valeriu(1935-1970), preot Zaharcu Valentin(1970-1989), preot Ionică Ion (1990-1992), preot Căldăroiu Sorin (1992-1993) - suplinitor și preot Dulea Marcel (1993-până în prezent).

ACTIVITĂȚI

Parohia are cantină unde se organizează diferite activități.

Parohia are grup de cateheză în cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor” și a încheiat un parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Radu Vodă. Are, totodată, bibliotecă parohială funcțională. Organizează pelerinaje cu copiii și adulții la mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.