Parohia Radu Voda
Rețea

„Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Ep. sob. Iacov V- 15)

Vineri 2 martie 2018, Parohia Radu Vodă, a fost binecuvântată prin rugăciunile înălțate spre folosul duhovnicesc al credincioșilor prezenți la sfânta biserică.

 

În biserica parohială s-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului de un sobor format din 5 preoți. Sub protia Preacucernicul Părinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu au slujit Preacucernicii Preoți: Cotu Emil Călin, Dragomir Claudiu, Țițeică Florin și Dulea Marcel paroh al Parohiei Radu Vodă.

 

Preacucernicul Părinte Protopop le-a vorbit enoriașilor prezenți în cuvântul său de învățătură despre urcușul duhovnicesc al omului în Postul Mare, un urcuș pe verticală către Dumnezeu, un urcuș al smereniei, al iertării, al dragostei, al blândeții, al credinței, al rugăciunii și nu în ultimul rând al faptei bune către aproapele nostru, care culminează la sfârșitul postului cu întâlnirea Lui Hristos cel Înviat pentru mântuirea noastră.

 

La final Preacucernicul Preot Dulea Marcel, a mulțumit preoților și enoriașilor prezenți la slujbă pentru împreuna rugăciune la care au participat.

 

A consemnat Pr. Cotu Emil Călin