ARTICOLE
OCT
15
THU

Parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia ajută cu rechizite școlare elevii din familii aflate în dificultate

Categoria Protopopiate    |     00:33

Parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia ajută cu rechizite școlare elevii din familii aflate în dificultate

Galerie foto

      Anul 2020 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor”, prin care sunt ajutaţi atât părinţii, cât şi copiii. În acest context, în perioada 1–30 septembrie 2020, parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia au venit și în acest an în sprijinul elevilor, oferindu-le rechizite școlare, ghiozdane echipate, cartele PrePay și dispozitive electronice.

     Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și coordonarea părintelui protopop Laurențiu Cioranu, conform rapoartelor trimestriale de activitate, parohiile au sprijinit un număr de 233 copii, valoarea ajutorului fiind de 10.832 lei. De asemenea, preoții au îndemnat elevii să respectate regulile sanitare de protejare a sănătăţii și au înălțat rugăciuni pentru ca Dumnezeu să îi ocrotească pe toți cei implicați în procesul de învățământ!  

    În perioada iulie – septembrie 2020, cele 73 parohii s-au implicat și în sprijinirea unui număr de 103 persoane vârstnice, 4.317 persoane, 359 familii și 48 persoane cu dizabilități, oferindu-le pachete cu alimente, hrană caldă, medicamente, dulciuri, fructe, jucării, îmbrăcăminte, măști medicale și dezinfectant în valoare totală de 136.884 lei.

   Prin desfășurarea acestor activități filantropice și prin multe altele nemenționate, parohiile au avut în vedere, pe lângă prevenirea și limitarea situațiilor de vulnerabilitate, și întrajutorarea și îmbunătățirea condițiilor de viață a persoanelor și familiilor asistate.

   A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia