ARTICOLE
FEB
22
MON

Ședinței de lucru a Adunării Eparhiale reunită la Centrul Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

Categoria Protopopiate    |     15:12

Ședinței de lucru a Adunării Eparhiale reunită la Centrul Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

Galerie foto

Luni, 21 februarie 2021, a avut loc la Centrul Eparhial ședința de lucru a Consiliului Eparhial și a Adunării Eparhiale.

Programul zilei a început la ora 7:00, când a fost oficiată Utrenia și Sfânta Liturghie la Biserica Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului Eparhial.

La 8:30 a avut loc ședința de lucru a Consiliului Eparhial, la Sala de Consiliu „Matei Basarab” din Centrul Eparhial. 

Preasfinția Sa a deschis ședința prin a mulțumi bunului Dumnezeu pentru faptul că s-a putut realiza această ședință în condiții de siguranță, ținând cont că anul trecut în luna noiembrie ședința de Consiliului Eparhial s-a desfășurat tot în Sala de Consiliu „Matei Basarab”, dar prin intermediul site-ului episcopiei, unde a fost instalată o platformă de video-conferințe online.

Preasfințitul Părinte a prezentat o sinteză a lucrării liturgice, pastorale, misionare, administrative și sociale din Eparhia noastră.

 Ședința de lucru și-a urmat cursul firesc și au fost citite rapoartele de activitate de la fiecare sector. S-au purtat discuții pe marginea rapoartelor de către membrii Consiliul Eparhial, aprobându-se, ca mai apoi, să fie prezentate, după analizarea lor de comisii, în Plenul Adunării.

Membrii Adunării Eparhiale au participat la slujba de Te Deum, care s-a săvârșit la ora 10:30, în Biserica Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului Eparhial.

În Aula Centrului Socio–Cultural, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, Președintele Adunării Eparhiale, a deschis ședința acestui for bisericesc de conducere. 

Întâlnirea a început cu un moment de reculegere pentru Daniel Ștefan Drăgulin, membru al Adunării Eparhiale, care a trecut la cele veșnice în anul 2020.

Preasfinția Sa a trecut în revistă greutățile prin care a trecut Biserica lui Hristos în anul 2020, pricinuite de Pandemia cu noul coronavirus, apoi a făcut o prezentare a împlinirilor cu care Dumnezeu a binecuvântat Eparhia noastră în cursul anului 2020 și cu multă nădejde în Dumnezeu a prezentat așteptările pe care le avem în cursul acestui an 2021.

A urmat o pauză, timp în care Comisiile Permanente ale Adunării Eparhiale au analizat rapoartele de activitate, după care, în plen, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a invitat președinții comisiilor permanente să prezinte referatele.

Au luat cuvântul, după prezentarea referatelor, din partea membrilor laici, părintele Giorgian Toader, părintele Paul Tudorache, părintele Partenie Alin Constantin, domnul Mitru Crișan, domnul Dănuț Alexandru Potor, domnul Victor Moraru și domnul Nicolae Parepa, făcând aprecieri asupra lucrărilor săvârșite în Eparhia noastră.

După aceste intervenții, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a supus aprobării plenului rapoartele Comisiilor, acestea fiind votate în unanimitate.

Preasfinția Sa a declarat închisă ședința de lucru a Adunării Eparhiale, făcând urări de mulți și binecuvântați ani.