Adresă: Str. Şcolii, nr.20, satul Potcoava, comuna Independenţa, judeţul Călăraşi
Preot paroh: Doru Alin BARZ
ISTORICUL COMUNITĂȚII
Potcoava, ca şi alte sate din zonă, a luat naştere în anul 1893, [S.A.N.I.C., fond Ministerul Culturii şi Cultelor, dos. 608/1942, f. 413-442; Aureliu V. Ursescu, op. cit., pag. 272.] ca sat al comunei Ciocăneşti - Mărgineni, iar de la 1 aprilie 1896, împreună cu satele Barza şi Găunoşi au format comuna Găunoşi. La Provianu, găsim şi explicaţia numelui de Potcoava, care vine de la partea de nord a lacului Gălăţui, unde este aşezat satul, parte care era denumită Potcoava încă înainte de apariţia noii aşezări. [Ion I. Provianu, op. cit., p. 222.]
Satul Potcoava a aparţinut de comuna Găunoşi până în anul 1950, când a trecut în componenţa comunei din care face parte şi în prezent – Independenţa.
ISTORIA PAROHIEI
Parohia Potcoava a luat fiinţă în anul 1943 prin dezlipire de la parohia Găunoşi, a cărei filială fusese până atunci. [A.N. Călăraşi, fond Protoieria Călăraşi, dos. 1/1853, f. 144v; dos. 12/1956-1957, f. 581-582; Aurelia Bratu, op. cit., p. 64.] Demersurile au început încă din 1940, după cum rezultă din adresa Episcopiei nr. 1171/15 februarie 1941, prin care, în baza hotărârii Consiliului eparhial plenar din şedinţa de la 6 februarie 1941, se restituia petiţia preotului C.I. Ioachim, parohul parohiei Găunoşi, procesul-verbal al consiliului parohial din 1 decembrie 1940 şi adeverinţa primăriei, invitând protoieria Călăraşi să procedeze la întocmirea actelor legale, pentru înfiinţarea parohiei Potcoava, prin dezlipire de la parohia Găunoşi, dându-şi avizul şi protoieria. [Ibidem, dos. 3/1941, f.28.] La parcelarea loturilor din noua vatră de sat, în anul 1892, a fost rezervat în vatra satului un loc de 2000 mp, pe care se va construi lăcaşul de biserică cu hramul Sf. Mucenic Gheorghe. [Idem, fond Primăria comunei Găunoşi, dos. 7/1944, f. 19.]
ISTORICUL BISERICII
După textul pisaniei, biserica din satul Potcoava, cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe, a fost ridicată din contribuţia credincioşilor, între anii 1908 – 1919, de către meşterul Solomon Cristescu din satul Dor Mărunt. [Idem, fond Protoieria Călăraşi, dos. 43/1958, f. 6-7; dos. 12/1956-1957, f. 581-582.] Iată textul PISANIEI: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh.Această biserică cu hramul Sf.M.Mc. Gheorghe s-a zidit între anii 1909-1919 în timpul M.S. Ferdinand I Regele României Mari şi a P.Sf.S. Platon C. Ploieşteanu locotenent de mitropolit primat cu cheltuiala locuitorilor din satul Potcoava şi cu stăruinţa pr. Gh. Ionescu. Sfinţirea s-a făcut la 1 sept. 1919 de P.C. pr. Dimitrie Dobre protopopul judeţului asistat de preoţii din împrejurimi”.
Conform altor surse, biserica s-ar fi construit între anii 1908 – 1916 [Ibidem, dos. 3/1965, f. 56; Aurelia Bratu, op. cit., p. 64.], ceea ce poate fi adevărat, anul 1919 fiind înscris în pisanie, ca an al terminării bisericii, deoarece în acel an a fost sfinţită.
În urma cutremurului din anul 1940, Pr. Ioachim Constantin de la parohia Găunoşi, a consolidat biserica, legând-o cu drugi de fier. [Aurelia Bratu, op. cit., p. 64; Informaţia este prezentă şi în istoricul parohiei Potcoava întocmit de preotul paroh Petre Voicu.]
Reparaţii generale au fost efectuate în anul 1952, constând în: tencuieli exterioare, văruire, reparat jgheaburile şi burlanele, vopsit tabla de pe acoperiş şi turlele cu minium de plumb. [A.N. Călăraşi, fond Protoieria Călăraşi, dos. 3/1965, f. 56.]
Următoarele reparaţii generale au fost executate în anul 1957, când s-a reparat exteriorul bisericii, s-a vopsit tabla de pe acoperiş, burlanele şi tâmplăria exterioară.
După cutremurul din anul 1977, care a produs avarii grave bisericii, preotul Nicolae L. Ioan a depus eforturi deosebite pentru executarea lucrărilor de consolidare a sfântului lăcaş.
În anul 1988, la 4 iulie, în urma lucrărilor de pictură, biserica este resfinţită de Preasfinţitul Părinte Episcop Nifon Ploieşteanul, însoţit de protoiereul de Călăraşi, PC Pr. Alecu Paulin şi de un sobor de preoţi din împrejurimi.
ARHITECTURA
Biserica este construită în formă de cruce, cu lungimea de 21,55 m şi lăţimea de 7 m. Este construită în stil bizantin, îmbinat cu elemente ale arhitecturii româneşti, din cărămidă arsă, cu temelia din beton, căptuşită cu piatră pe dinafară, având două turle în faţă, deasupra pridvorului şi o turlă mare pe naos, fiecare având câte o cruce metalică. Este învelită cu tablă zincată.
Pridvorul, închis, este prevăzut cu două camere: cancelaria şi biblioteca parohială. Bolta cupolei este în semicerc şi se sprijină pe patru stâlpi dreptunghiulari din cărămidă şi beton.
PICTURA bisericii a fost executată prima dată, în ulei, de către pictorul Alexandru Potoski, în anul 1916 (1919). [A.N. Călăraşi, fond Protoieria Călăraşi, dos. 3/1965, f. 56.]
A fost restaurată (spălare şi retuşare) în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie 1968, pe baza unui deviz aprobat de Arhiepiscopia Bucureştilor, de către pictorii C. Blendea şi Temistocle Grigorescu, cărora li s-a plătit 18.089 lei, păstrându-se iconografia existentă. [Ibidem, dos. 16/1968-1969, f. 59, 61, 113, 166.] Recepţia s-a făcut în ziua de 27 martie 1969, deoarece au fost întâmpinate unele greutăţi, datorită epuizării fondurilor, motiv pentru care s-a solicitat un ajutor de la Arhiepiscopia Bucureştilor.
În anul 1986, (la inspecţia din 19 aprilie 1988, protopopul notează că pictura a fost refăcută în anul 1986), în urma devizului aprobat, s-a lucrat o nouă pictură în ulei, în stil realist, de pictorul Niţescu Vasile din Bucureşti.
Catapeteasma este din lemn, cu 36 de icoane şi a fost executată de meşterul care a construit biserica.
ANEXE
Conform datelor oferite de preotul paroh, clopotniţa bisericii a fost construită din schelet de lemn de salcâm, îmbrăcat cu scândură şi acoperit cu tablă galvanizată în anul 1929, cu două clopote, deşi în procesul-verbal de inspecţie din 22 aprilie 1965 se menţionează ca an al construcţiei, 1952. [Ibidem, dos. 3/1965, f. 56.] În anul 2010 clopotniţa a fost reparată.
În anul 1929, familia Vârban Călin din Potcoava a mai donat un clopot. În anul 1994 s-a reparat un clopot spart, la mănăstirea Căldăruşani, şi s-a cumpărat un clopot de 185 kg, astfel că în prezent clopotniţa are trei clopote.
PREOȚII
Preotul Gheorghe Ionescu (1943-1946); Preotul Ioachim Constantin (01 septembrie 1946-1965); Preotul Alecu I. Marin (01 decembrie 1965-1976); Preotul Nicolae L. Ion (14 februarie 1977-1989); Preotul Voicu Petre (1 noiembrie 1989-2013). În prezent slujitor la parohia Potcoava este Preotul paroh Barz Doru Alin (2013).
ACTIVITĂȚI
Parohia desfășoară următoarele activități: lunar, familiile nevoiașe din parohie primesc ajutoare constând în alimente, haine și medicamente.