În data de 25.02.2016 a avut loc la Parohia „Sfântul Nicolae” Pietroiu, Protopopiatul Feteşti, întâlnirea catehetică demonstrativă lunară. Cateheza cu tema „ Biserica-casa lui Dumnezeu” a fost susţinută de către Preacucernicul Părinte Toader Marian și au participat 15 elevi din clasa a VII a ai Școlii Nr. 3 din localitatea Borcea. La lecție au participat preoţii Cercului Catehetic Borcea – Ștefan cel Mare și Preacucernicul Părinte Protopop Voicu Ionuț Costinel.
Cateheza a început cu rugăciunea „Tatăl nostru”, după care Preacucernicul Părinte a dialogat cu copiii, lăsându-i pe ei să descopere titlul temei ce urma a fi dezbătută.
Folosindu-se de videoproiector, Părintele a prezentat copiilor informații generale despre Biserică, despre forma arhitecturală și semnificație ei, despre așezare și orientare și simbolistica acestora.
Copiii au oferit răspunsuri dintre cele mai diverse, spunând despre cum trebuie să se comporte atunci când vin la Sfânta Biserică, despre cum trebuie să se închine, despre locul pe care trebuie să-l ocupe in biserică, despre darurile, ofrandele pe care trebuie să le aducă înaintea lui Dumnezeu atât pentru ei cât și pentru ceilalți membri ai familiei, fie vii, fie morți, despre păstrarea liniștii și curățeniei în sfântul locaș și multe altele.
La sfârșit, Preacucernicul Părinte Toader Marian, a oferit copiilor prăjituri și suc.
Lectia de cateheză s-a încheiat cu rugăciunea „ Tatăl nostru”, după care au continuat discuţiile privind îmbunătăţirea modului de organizare şi desfăşurare a întâlnirilor catehetice.