În perioada 22 – 26 mai 2017, în comunitatea Munteni – Buzău sa desfășurat programul „Școala altfel”.
Cu acest prilej părintele paroh Ardeleanu Gheorghe Aurel a lansat invitația către micii creștini de a trece pragul Sfântului lăcaș. Nerăbdători, aceștia au pășit pragul bisericii, s-au închinat la sfintele icoane și au ascultat învățăturile părintelui referitoare la cinstirea acestora. Copiii, în semn de mulțumire au recitat poezii.
La finalul vizitei, părintele a oferit „creștinilor de mâine” gogoși calde, bomboane și suc.
A consemnat părintele Ardeleanu Gheorghe Aurel, parohia Munteni Buzău.