Parohia Misleanu
Rețea

Taina Sfântului Maslu pentru credincioşii din Parohia Misleanu

Miercuri 6 iunie 2012, în prima săptămână după Pogorârea Sfântului Duh, credincioşii din Parohia Misleanu au primit cu bucurie Taina Sfântului Maslu săvârşit în biserica lor de către cei opt preoţi din Cercul Pastoral Nr. 3.

 

Părinţii slujitori de la Parohia Misleanu: Pr. Paroh Liviu Borcilă şi Pr. Nifon Petruţ au fost gazdele preoţilor din parohiile învecinate: Pr. Constantin Ion Arzoiu – Parohia Perieţi, Pr. Laurenţiu Cioranu – Parohia Fundata, Pr. Marius Ştefan – Parohia Stejaru, Pr. Robert Alexe – Parohia Păltiniş, Pr. Andrei Gabriel Ghiaur şi Pr. Ioan Constantin Bălan – Parohia Gheorghe-Doja.

 

La sfânta slujbă au fost prezenţi atât copiii şi tinerii cât şi enoriaşii mai vârstnici, care au primit harul vindecător de la Dumnezeu prin rugăciunile preoţilor şi ungerea cu untdelemnul sfinţit.

 

În atmosfera duhovnicească creată prin rugăciunea de obşte, Părintele Marius Ştefan a ţinut un cuvânt de învăţătură despre Sfintele Taine folosind mărturii ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, de un real folos sufletesc pentru credincioşi.

 

La final, Preacucernicul Preot Liviu Borcilă a mulţumit credincioşilor pentru evlavia dovedită, Părintelui referent precum şi celorlalţi preoţi fraţi întru credinţă.

 

A consemnat, Pr. Bălan Ioan