Duminică,4 decembrie 2016, în a treia Duminică din Postul Nașterii Domnului, PreasfințitulPărinte Episcop Vincențiu a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Plătăreștidin Protopopiatul Oltenița.
Subprotia Preasfinţiei Sale, au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit RafailMîţ, vicar administrativ, preacucernicii părinți consilieri Daniel FlorinEnaşcu, Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea,părintele Marian Necula, Protopop de Olteniţa şi un sobor de preoţi şi diaconi.
Încuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a explicat pericopa evanghelică a zilei,despre minunea săvârșită de către Mântuitorul Iisus Hristos, în zi de sâmbătă,și anume vindecarea femeii gârbove care suferea de această neputință deoptsprezece ani.
Îndata de 4 decembrie, în Calendarul Ortodox, este prăznuită Sfânta Mare MucenițăVarvara. Cu această Tot astăzi Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu afelicitat-o pe maica stareță Varvara, care are ca patron spiritual pe Sfânta Muceniță.
DupăSfânta Liturghie, Preasfinția Sa, împreună cu soborul de slujitori a cercetat parohiile Frunzănești și Fundeni dinProtopopiatul Oltenița.