Pe eretici îi gonea cu toată puterea sa și pe toţi îi învăţa prin cuvintele sale…
(Vieţile Sfinţilor)
Duminică, 20 noiembrie 2016, biserica parohiei Lupşanu a îmbrăcat haine de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către un sobor format din zece preoţi, sub protia preacucernicului părinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu. Motivul a fost prăznuirea ocrotitorului bisericii din parohie, Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul.
În cuvântul de învăţătură Preacucernicul Părinte Gabriel Toma, paroh al parohiei Plevna, a readus în atenţia celor prezenţi aspecte din viaţa şi minunile sfântului cuvios prăznuit. Preacucernicul părinte protopop a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care credincioşii erau îndemnaţi să-şi canalizeze atenţia asupra aspectelor spirituale din viaţă, să cinstească familia creştină şi să pună accent pe educaţia religioasă a tinerei generaţii.
Preacucernicul părinte paroh, Dragomir Claudiu, a mulţumit Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, pentru binecuvântare, preoţilor pentru împreuna-slujire şi enoriaşilor pentru implicare.
La sfârşitul slujbei, toţi enoriaşii prezenți au primit pachete cu alimente, din partea Comitetului Parohial.
Protopop Mihail Zotta