Protopopiatul Lehliu în colaborare cu liceul „Alexandru Odobescu” din oraşul Lehliu Gară şi parohia Lehliu Sat, a reluat după vacanţa de vară, acţiunile „Clubului Tinerilor Ortodocşi” care grupează elevi de la liceul amintit din clasele a IX-a filologie şi textile şi a XI-a filologie şi economie.
Nou veniţilor din clasele a IX-a , preacucernicul preot Marin Adrian, preot II, la parohia Lehliu Sat şi coordonator al „Clubului tinerilor Ortodocşi” din Lehliu, le-a prezentat activitatea desfăşurată de tinerii ortodocşi în ultimii ani, apoi au fost stabilite proiectele care vor fi dezvoltate în anul care urmează şi care includ excursii, participări la sfintele slujbe, vizionare de materiale educative ortodoxe, voluntariat prin implicare catehetică şi socială.
Acţiunile vor fi dezvoltate cu sprijinul Protopopiatului Lehliu, al parohiilor şi al liceului şi prin implicarea unor agenţi economici.