Copiii parohiei Zimbru au învățat despre „Apa cea Vie”

Duminică, 29 mai 2016, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor, format din unsprezece preoţi, la parohia Zimbru.

Sub protia preacucernicului părinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu, au slujit preoţii Cercului Pastoral Lehliu.

În cuvântul de învăţătură, preacucernicul părinte Claudiu Dragomir, paroh al parohiei Lupşanu, explicând pericopa evanghelică, a vorbit credincioşilor despre Apa cea Vie pe care o primim fiecare dintre noi prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei. În referatul susţinut, preacucernicul părinte Gabriel Toma, paroh al parohiei Plevna, a prezentat detalii despre viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Martir, Antim Ivireanul.

În cuvântul de final, preacucernicul părinte protopop i-a îndemnat pe credincioşi să se implice activ în viaţa bisericii, mărturisind nu doar prin vorbe, ci mai ales prin fapte, credinţa în Dumnezeu.

Preacucernicul părinte paroh Mihail Fenelon Neagu a mulţumit Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, pentru binecuvântarea desfăşurării acestui eveniment, preoţilor pentru slujire şi credincioşilor pentru bucuria comuniunii.

Protopop Mihail Zotta
Se încarcă
0%
încărcat
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...