Luni, 23 iunie 2014, parohia Traian II a îmbrăcat haine de sărbătoare, prăznuindu-şi ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Niceta, Episcopul Remesianei.

Cu această ocazie s-a săvârşit, în ajun, slujba Vecerniei, unită cu Litia, de către un sobor impresionant alcătuit din preoţii Cercului pastoral numărul 9, sub protia Preacucernicului Părinte Dumitru Drăghici, Protopopul Sloboziei.

Atmosfera de rugăciune în comuniune şi credinţă manifestată prin iubire faţă de semeni au fost dominante în timpul sfintei slujbe, înălțându-se rugăciuni pentru contenirea ploilor.

La finalul slujbei părintele Protopop Dumitru Drăghici a vorbit credincioşilor despre darurile lui Dumnezeu, în strânsă legătură cu faptele de milostenie ce trebuie să fie făcute cu inima curată, de participarea la Sfintele slujbe ale Bisericii, care trebuie să ne apropie mai mult de Dumnezeu, de credinţă şi de sprijinul pe care comunitatea trebuie să-l acorde pentru înfrumuseţarea Sfântului lăcaş.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi prin bunăvoinţa Preacuviosului Părinte Gherasim, stareţul Sfintei Mănăstiri Radu Negru, Călăraşi, a fost adusă în biserica noastră racla cu Sfintele Moaște de la această mănăstire.

Credincioşii s-au învrednicit a primi cu pioşenie harul tămăduitor al Sfântului Duh, coborât asupra lor prin rugăciunile preoţilor, în vederea întăririi în faţa necazurilor şi a bolilor cu care se confruntă.

În cea de a doua zi s-a săvârşit Sfânta Liturghie în urma căreia enoriaşii l-au slăvit pe Dumnezeu cel Sfânt: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Bucuria comuniunii în rugăciune a fost deplină, căci la slujba la care a participat un număr mare de credincioşi, preacucernicii preoţi s-au rugat pentru vremuri paşnice, pline de belşug, mulţumindu-i Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate.
0%
încărcat
Se încarcă
Se încarcă
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...