Duminică, 27 mai 2012, prima după Înălțarea Mântuitorului, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a sfinţit (târnosit) o nouă biserică în municipiul Olteniţa cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Naşterea Maicii Domnului”

Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, Întâistătătorul Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor, a târnosit astăzi, 27 mai 2012, în duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, biserica nou construită în Municipiul Olteniţa, cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Naşterea Maicii Domnului”.

Sfânta Liturghie, a fost săvârşită pe un podium special amenajat în imediata apropiere a bisericii. Sub protia Preasfinţiei Sale au participat la slujbă preacuviosul părinte exarh arhimandritul Rafail, părintele prof.univ.dr. Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, părinţii consilieri ai Administraţiei Eparhiale, părintele Marian Necula protopop al Olteniţei alături de ceilalţi părinţi protopopi ai Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor şi un sobor de preoţi şi diaconi.

La slujbă au participat autorităţi locale şi judeţene precum şi mulţi preoţi din Protopopiatul Olteniţa şi nu numai.

După Sfânta Liturghie a urmat slujba de sfinţire a bisericii, când Întâistătătorul Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor, urmat de soborul de preoţi şi diaconi, autorităţi judeţene şi locale prezente şi credincioşi prezenţi au înconjurat lăcaşul de cult, moment urmat de întocmirea Sfintei Mese şi sfinţirea catapetesmei. În timpul slujbei de sfințire, părintele prof.univ.dr. Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti a explicat credincioșilor, pe larg, momentele tipiconale și semnificația lor.

Toţi credincioşii care au participat la acest eveniment: copii, tineri, vârstnici, femei şi bărbaţi au avut bucuria unică, binecuvântată de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.

La târnosirea unei biserici este singura dată când li se permite și femeilor să intre în altar, semn că biserica sfințită simbolizează Raiul, Împărăția lui Dumnezeu deschisă tuturor acelora care vor să intre în Ea. În Împărăția lui Dumnezeu intrăm dacă dorim, Dumnezeu nu obligă pe nimeni, ci cel ce vrea mântuirea acela trebuie să Îl caute pe Dumnezeu, trebuie să ajungă, prin rugăciune, să Îl cunoască pe Dumnezeu.
Se încarcă
Se încarcă
0%
încărcat
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...