Premii oferite de Biserica din Perieţi, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae

Anul trecut, în aceeaşi perioadă, părintele a oferit premii de participare, constând în cărţi şi icoane, celor opt elevi pregătiţi de doamna profesoară de religie, Mihaela Arzoiu, care au obţinut note bune la Olimpiada de religie, îndemnându-i să înveţe mai bine pe viitor pentru a obţine rezultate şi mai bune.
Din cei opt copii, anul acesta a participat doar elevul Gheorghe Neculai Ionuţ, din clasa a VIII-a şi o elevă nouă, Pădureanu Camelia, din clasa a VII-a.
Elevul Gheorghe Neculai Ionuţ a obţinut locul I, cu nota 9.35, fiind singurul calificat la faza naţională, la clasa a VIII-a.
Părintele a oferit elevului calificat un premiu constând în suma de 50 lei şi o Biblie, care să-i fie de folos în urcuşul duhovnicesc şi la concursul de admitere la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia.
Părintele a felicitat cadrele didactice care au pregătit elevul, pe doamna profesoară Mihaela Arzoiu şi pe părintele diacon profesor Mădălin Ciprian Ciobanu, care a continuat activitatea doamnei profesoare.
Totodată, părintele a făcut o legătură între ziua de astăzi, ziua Sfintei Cruci şi activitatea copiilor de a învăţa mai bine, menţionând că şi aceşti copii îşi duc crucea vieţii lor, aşa cum ne învaţă Sfântul Marcu Ascetul:„Orice virtute care se lucrează este cruce”.
A consemnat Preot Constantin Ion Arzoiu

