Daruri de Moş Nicolae în parohia Perieţi

În ajun de Sfântul Nicolae, preotul Arzoiu Constantin-Ion a săvârşit Vecernia, Litia şi Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, iar a doua zi, cu ocazia hramului bisericii, mulţi credincioşi au luat parte la Sfânta Liturghie, rugându-se împreună cu preotul pentru binele tuturor şi mulţumind Sfântului Nicolae pentru binefacerile primite.

La sfânta slujbă au mai luat parte domnul director Ion Avramiţă, diaconul Mădălin Ciprian Ciobanu, profesor suplinitor de religie la Şcoala Gimnazială Perieţi, profesori, învăţători şi educatori însoţiţi de elevi şi preşcolari.

Bucuria hramului bisericii a fost sporită de prezenţa neaşteptată a tânărului Stoica Florian-Ionel, singurul supravieţuitor al nefericitului accident rutier petrecut în vara anului acesta, în care şi-au pierdut viaţa trei tineri din parohie, dintre care unul a fost fratele lui.

Părintele s-a bucurat de venirea lui în biserică şi i-a oferit o icoană şi daruri de Moş Nicolae.

Credincioşii, cu lacrimi în ochi, au urmat exemplul preotului oferindu-i bani.

A venit de la spital, după o perioadă îndelungată de timp.

În cuvântul de învăţătură preotul le-a vorbit credincioşilor despre viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Nicolae, îndemnându-i să-i urmeze faptele şi credinţa.

Au fost oferite celor prezenţi 210 daruri, din contribuţia bisericii, a familiei Costandache Carol, a doamnelor Anca Christodorescu şi Minola Leonovici, nepoate ale ctitorului George Fuerea şi a altor credincioşi.

La final a fost pusă o agapă în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul parohiei.

A consemnat Pr. Constantin- Ion Arzoiu
0%
încărcat
Se încarcă
Se încarcă
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...