Sărbătoarea Cinstitului Lanţ al Sf. Ap. Petru în Penitenciarul Slobozia

Pomenirea minunii închinării Sfântului Lanţ cu care a fost legat în temniţă Sf. Ap. Petru a fost sărbătorită în Penitenciarul Slobozia de către preoţi din oraşul Slobozia şi împrejurimi. Astfel începând cu ora 9 preoţii din cercul Pastoral Nr. 1. din cadrul Protopopiatului Slobozia s-au întrunit şi au oficiat, sub protia Părintelui Protopop Dumitru Drăghici, Sf. Liturghie în capela Penitenciarului Slobozia, slujbă ce a fost urmărită în direct, prin intermediul televiziunii cu circuit intern a penitenciarului, de către toţi deţinuţii. În prezenţa persoanelor private de libertate dar şi a conducerii şi a cadrelor din penitenciar la Cercul Pastoral a participat Preasfinţitul Părinte Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor care a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a îndemnat la recunoştinţă şi rugăciune către Preabunul Dumnezeu în orice clipă a vieţii noastre. Referatul despre importanţa acestei sărbători a aparţinut gazdei în persoana preotului capelan Vasile Gabriel de la Penitenciarul Slobozia care a evocat momentele de suferinţă ale Sf. Ap. Petru în temniţă precum şi salvarea lui de către înger dar şi minunile pe care lanţul cu care a fost întemniţat le-a făcut cu oamenii cei credincioşi ce s-au închinat şi s-au rugat înaintea lui. La finalul acestei manifestări Preasfinţitul Părinte Vincenţiu a înmânat persoanelor private de libertate daruri, calendare şi iconiţe oferite prin grija biroului de asistenţă socială al Protopopiatului Slobozia. De asemenea preoţii au vizitat camerele în care stau aceste persoane ţi le-au stropit cu aghiasmă, purtând discuţii cu mulţi dintre cei ce petrec perioadă de pocăinţă în acest aşezământ.
Se încarcă
0%
încărcat
Se încarcă
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...