FESTIVALUL “TOACA, TĂRIA CERULUI” DIN PROTOPOPIATUL CĂLĂRAŞI LA A V-A EDIŢIE

Cu arhiereasca binecuvântare a Presfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi prin purtarea de grijă a preacucernicului părinte Ilie Ramon-Eugen, Protopop de Călăraşi, a avut loc în ziua de 12 octombrie 2013, a V-a ediţie a festivalului pentru copii "TOACA TĂRIA CERULUI", care a fost găzduit anul acesta de Mănăstirea Libertatea din Protopopiatul Călăraşi.

Festivalul are o vechime de 5 ani şi este aşteptat cu nerăbdare de copiii din Eparhia noastră, anul acesta participând un număr de 55 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani.

Copiii participanţi au fost din parohiile Satnoieni, Dichiseni, Coslogeni, Oltina, Unirea, Roseţi 1, Roseţi 3, Cunesti, Independenţa, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Ceacu şi Modelu Nord iar întrecerea a debutat cu un cuvânt despre toacă susţinut de preacucernicul părinte Nemţanu Ionuţ de la parohia Satnoieni.

Copiii s-au întrecut în maiestria bătutului de toacă, apoi s-au rostit poezii religioase şi s-au cântat pricesne bisericeşti, după care au fost răsplatiţi cu diplome de participare şi dulciuri oferite de Protopopiatul Călăraşi şi Mânăstirea Libertatea, iar evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească în trapeza mănăstirii prin grija maicii stareţe Daria Clinciu.

Această acţiune este proprie biroului de cateheză, prin părintele Nemtanu Ionuţ responsabil pentru catehizare, dar şi biroul de asistenţă socială al Protopopiatul Călăraşi bucurându-se de un mare succes în rândul copiilor.

A consemnat părintele Ionuţ Nemţanu de la Parohia Satnoieni

[https://protoieriacalarasi.ro/files/2014/01/1_12102013festivaltoaca1_big.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/2014/01/12102013festivaltoaca2_big.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/2014/01/12102013festivaltoaca3_big.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/2014/01/12102013festivaltoaca4_big.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/2014/01/12102013festivaltoaca5_big.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/2014/01/12102013festivaltoaca6_big.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/2014/01/12102013festivaltoaca7_big.jpg"] [https://protoieriacalarasi.ro/files/2014/01/12102013festivaltoaca8_big.jpg"]
Se încarcă
0%
încărcat
Se încarcă
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...