FESTIVALUL CONCURS ÎNVIEREA LUI HRISTOS

Simţind nevoia sa mulţumească lui Dumnezeu pentru bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, asemenea îngerilor care aduceau slavă la Naşterea Domnului, copiii Şcolilor Generale din localităţile Manasia, Alexeni, Ion Roată, Urziceni, Gîrbovi, Jilavele şi Coşereni, coordonaţi de cadrele didactice ale respectivelor şcoli şi Corul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Parohiei Manasia II, au participat la cea de-a VI a ediţie a Festivalului Concurs „Învierea lui Hristos”. Având binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, festivalul, devenit o frumoasă tradiţie, a avut loc pe data de 23.04.2015, ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Organizat de către Parohiile Manasia I şi II, reprezentate de preoţii Stan Corneliu, Dragomir Theodoru şi Constantin Dragoş Viorel în parteneriat cu Scoala Generală din Manasia reprezentată de d-na director Baciu Mihaela şi d-na învaţător Ianculescu Elena, el cuprinds patru secţiuni: Cântare ,Teatru, Poezie şi Interpretare instrumentală, toate având temă religioasă. În cadrul celor patru secţiuni copiii participanţi au interpretat cântece religioase din perioada Triodului şi a Penticostarului, au recitat poezii specifice perioadei pascale, şi au jucat câteva scenete, care au încântat auditoriul numeros alcătuit din preoţi, profesori, familii ale participanţilor, dar şi enoriaşi ai parohiilor gazdă aflaţi in biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” a Parohiei Manasia II. Participanţii au fost răsplătiţi cu premii constând in cărţi, icoane şi rechizite şcolare, iar la final au ciocnit ouă roşii ,au primit cozonac, prăjituri si sucuri pregătite de parohiile gazdă. În anul 2015 închinat „Sfântului Ioan Gură de Aur şi Misiunii Parohiei şi Mănăstirii Azi” această manifestare cultural-religioasă constituie un exemplu de împreună lucrare a celor trei instituţii de bază a comunităţii creştine: Biserica, Şcoala şi Familia, iar rezultatul ei, avem nădejdea că duce la renaşterea credinţei, speranţei si a bucuriei! Preot Theodoru Dragomir
Se încarcă
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...