Ziua internaţională a persoanelor în etate

În fiecare an la data de 1 octombrie, se sărbătoreşte în întreaga lume Ziua Internaţională a persoanelor în etate.

[01 octombrie 2012 – Ziua internaţională a persoanelor în etate] Cu această ocazie deosebită şi unică pentru ei, prin grijă şi respect, am hotărât să le aducem acestor persoane un zâmbet pe faţă, prin manifestările dedicate lor.

Astfel, prin grija Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului Feteşti, care a făcut o tradiţie din a serba această zi, în parteneriat cu Casa de Cultură a municipiului Feteşti, Primăria municipiului Feteşti şi Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Feteşti, persoanele în etate s-au bucurat de un mic spectacol artistic oferit de grupul de dans Primavera şi cântece de muzică populară interpretate de solistul Ion Artur.

Elevii de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Feteşti au ţinut să-şi arate respectul faţă de persoanele de vârsta a treia prin confecţionarea de felicitări, pe care le-au dăruit acestora în cadrul acestui program.

Scopul acestui eveniment a fost acela de a recunoaşte rolul important al persoanelor vârstnice în societate, de a le promova imaginea pozitivă şi de a consolida interacţiunea între generaţii.

La sfârşitul acţiunii au ţinut să-i felicite prin urări de La mulţi ani!, multă sănătate şi bucurii, primarul municipiului Feteşti, domnul Gheorghe Catrinoiu, viceprimarul municipiului Feteşti domnul Gheorghe Mitache, le-a oferit un trandafir, ca semn de preţuire pentru această frumoasă vârstă.

La acţiune au participat 15 beneficiari ai Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului Feteşti.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...