Ziua Forţelor Armate în Feteşti

Desemnarea zilei de 25 octombrie, ca zi oficială a armatei este legată de anul 1944, când, la acea dată, Forţele armate române au eliberat nord-vestul Transilvaniei.

Cu această ocazie în jurul orei 9.00, la Monumentul Aviatorului, din municipiul Feteşti, părintele Iliescu Dan de la U.M. Bărăganu a săvârşit o slujbă de pomenire în memoria ostaşilor căzuţi la datorie în acea perioadă şi în toate timpurile.

La ora 10.00, la Monumentul Eroilor din Parcul Central al municipiului Feteşti, s-au adunat cadre militare, autorităţi locale şi judeţene, personalităţi politice, cadre didactice, elevi şi cetăţeni ai municipiului, pentru a cinsti cum se cuvine această zi.

La deschiderea ceremoniilor Garnizoana Feteşti, a prezentat onorul militar, oficialităţilor prezente la eveniment.

După intonarea imnului de stat al României, P.C. Preot Iliescu Dan de la U.M. Bărăganu, alături de preotul Păun Nicolae de la Parohia Sfânta Treime Feteşti, preotul Iliescu Neagu de la parohia Feteşti Oraş şi părintele Petre Nicolae, de la Parohia Sfântul Ilie Feteşti, au oficiat o slujbă religioasă de pomenire a soldaţilor români căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării.

Festivităţile de omagiere a Armatei Române au continuat cu depunerea de coroane din partea autorităţilor locale şi judeţene, din partea cadrelor militare, din partea partidelor politice, a veteranilor de război, şi a elevilor.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...