Mărturisitori ai credinței și împreună rugători la parohia „Nașterea Maicii Domnului” Cuza Vodă din Slobozia

Luni, 4 septembrie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, parohia „Nașterea Maicii Domnului” Cuza Vodă din municipiul Slobozia, a găzduit întâlnirea preoților slujitori din orașul de reședință al Eparhiei noastre.

Sub protia părintelui protopop Ionuț Butu a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în prezența rugătoare a multor credincioși din parohiile municipiului dar și din împrejurimi.

Părintele Constantin Pătrașcu, parohul bisericii „Sfântul Dumitru”, a susținut referatul cu tema ,,Învățătura de credință despre cinstirea icoanei Maicii Domnului”, iar în încheierea manifestării, părintele paroh Dumitru Păduraru a evocat împlinirea unui deceniu de la târnosirea bisericii și începutul activității pastoral – misionare în această comunitate parohială, mulțumind tuturor, preoți coslujitori și credincioși, pentru prezență și împreună rugăciune.

Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă oferită de doamnele din Comitetul Parohial la sala Centrului Social al Parohiei.

A consemnat părintele Dumitru Drăghici.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...