Săbatoarea satului Constantin Brâncoveanu

La 15 august creştinii ortodocşi sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, dar odată cu aceasta a avut loc acum aproape 300 de ani martiriul domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu împreună cu cei 4 fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi al sfetnicului Ianache.

Pentru aceasta, Biserica Ortodoxă Română, începând cu anul 1992, după o firească recunoaştere a statutului lor de martiri ai neamului şi ai ortodoxiei i-a canonizat stabilind ca zi de pomenire ziua de 16 august.

Cu această ocazie, în comunitatea din localitatea Constantin Brâncoveanu au avut loc manifestări cu caracter duhovnicesc şi cultural-artistic, iniţiate de parohie împreună cu Primăria Comunei Dragalina, prin implicarea directă a domnului primar Gabi Stanciu şi a domnilor consilieri din satul nostru, avându-i alături şi pe preşedinţii asociaţiilor agricole locale.

Ulterior oficierii Sfintei Liturghii, credincioşii prezenţi în număr mare la Biserică, au mers în procesiune până la monumentul eroilor din centrul satului unde s-a săvârşit slujba de pomenire a întemeietorilor localităţii şi a înainte vieţitorilor acesteia.

La ceas de vecernie, corala Sfântul Mina a Protopopiatului Slobozia, a onorat invitaţia, prin bunăvoinţa părintelui Protopop Dumitru Drăghici, de a concerta în sfântul lăcaş.

Reprezentaţia, susţinută cu profesionalism sub conducerea părintelui dirijor Cătălin Stanciu a fost răsplătită din plin cu aplauze de auditoriu, care a fost impresionat de premiera unui astfel de moment.

După concertul de muzică sacră, au continuat manifestările pe scena special amenajată în centrul satului unde copiii de la grupul de cateheză au evoluat susţinând un referat despre personalitatea marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, dar şi interpretând balada Sfântului.

Programul cultural a continuat cu prezentarea unor scenete special pregătite pentru această ocazie şi a unor momente de folclor în interpretarea artiştilor populari din localitate şi din zonă.

Organizată pentru prima dată sărbătoarea satului a fost apreciată din parohieni şi ne îndeamnă să facem o tradiţie din aceasta.

A consemnat preotul

Alexandru Oancea
Se încarcă
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...