Hramul Bisericii Sfinţii Constantin și Elena din Constantin Brâncoveanu

Sărbătoarea Sfinţilor Constantin și Elena a fost un prilej de bucurie și comuniune pentru enoriaşii parohiei din Constantin Brâncoveanu.

Programul sfintelor slujbe a început din ziua de marți 20 mai, când preoţii Cercului Pastoral nr. 2, au săvârşit sub protia părintelui protopop Dumitru Drăghici, slujba vecerniei unită cu litia.

La finalul slujbei părintele Agapie Ilie de la parohia Adormirea Maicii Domului din Slobozia a susţinut un referat cu tema „Sfinții Împărați – eliberatori ai creștinilor ”.

În ziua hramului Sfânta Liturghie a fost săvârşită, de preotul paroh, cu participarea membrilor consiliului parohial și a enoriașilor prezenți în număr mare la acest eveniment. Slujba de pomenire a fericiților ctitori și binefăcători ai sfântului locaș a unit pe cei prezenți cu înaintașii dreptmăritori, a căror roadă dăinuie ca mărturie vie a credinței , în prezent și viitor.

Agapa pregătită cu multă râvnă de membrele comitetului parohial a completat momentul de bucurie a acestei mari sărbători.

A consemnat Pr. Alexandru Oancea
Se încarcă
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...