Procesiune cu icoana Maicii Domnului XENIA în Parohia misionară Chiroiu

Vineri, 30 noiembrie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Parohia Chiroiu a avut loc o procesiune cu Icoana Maicii Domnului Xenia de la Schitul Horia.

        Evenimentul religios, care a fost prilejuit de înainte prăznuirea hramului bisericii parohiale, a început la ora 16.00, cu primirea sfintei icoane în dreptul Troiței de la intrarea în sat dinspre comuna Roșiori, de către preoţii din cercul pastoral Movilița şi de credincioşi, şi purtarea acesteia în procesiune până la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” – Chiroiu, unde a rămas spre închinare până Duminică, 02 decembrie 2018.

        Procesiunea a fost organizată de părintele paroh Petcu Cristian – Daniel spre folosul duhovnicesc al credincioșilor, care s-au bucurat de un bogat program liturgic de-a lungul celor trei zile de sărbătoare. În această perioadă, s-au închinat sfintei icoane peste 300 de credincioși din parohie și împrejurimi. Procesiunea se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate programului eparhial „2018 – Anul familiei creștine”.

A consemnat preot paroh Petcu Cristian – Daniel de la Parohia Chiroiu


0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...