Vineri, 16 aprilie 2021. Denia Imnului Acatist săvârșită la Catedrala Episcopală din Slobozia

      Vineri, 16 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Denia Imnului Acatist la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.

      Preasfinția Sa a citit primele șase icoase, iar în partea a doua a Acatistului Bunei Vestiri s-au alăturat și preoții catedralei, care au citit, pe rând câte un icos.

      La sfârșitul slujbei Întâistătătorul Eparhiei noastre a rostit un cuvânt de învățătură despre Denia Acatistului Bunei Vestiri rugăciune plină de putere dumnezeiască.  Biserica Ortodoxă Română face astăzi pomenire, amintind de minunea pe care Maica Domnului a făcut-o în cetatea Constantinopolului, în vremea împăratului Heraclie, anul 625, despresurând-o  de mulțimea năvălitorilor. 

      Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși ca fiecare zi din post să fie o nouă treaptă, care ne urcă spre cer și să ne apropie de Învierea lui Hristos. De aceea suntem datori, să ne silim zi de zi la rugăciune, la înfrânare, la post, la împăcare duhovnicească cu toți oamenii, la milostenie, la părăsirea păcatelor prin spovedanie și la unirea cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie. Ierarhul a vorbit și despre ajutorul pe care Sfânta Născătoare de Dumnezeu ni-l dăruiește în împlinirea călătoriei Sfântului și Marelui Post. 

Se încarcă
0%
Se încarcă
se încarcă...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...