Sărbătoarea Bobotezei la Călăraşi

Marți, 6 ianuarie 2015, praznicul Botezului Domnului Iisus Hristos, sau Boboteaza a fost sărbătorit la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Călăraşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a arătat importanţa acestei sărbători a Botezului în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos şi de vestirea Lui ca Mesia de către Sfântul Ioan Botezătorul.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba de sfinţirea a Apei, urmată de o procesiune în care Întâistătătorul Eparhiei noastre, soborul de preoţi, mulţime de credincioşi şi autorităţi locale şi centrale au pornit până pe malul Dunării, în Parcul Central al municipiului Călăraşi. Aici Preasfinţia Sa a aruncat în apă crucea care a fost adusă la mal de cel mai vrednic dintre tinerii care s-au aruncat să o recupereze, primind binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu.

Preasfinția Sa a cercetat obștea Mănăstirii Libertatea din județul Călărași.
Se încarcă
0%
Se încarcă
se încarcă...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...