Praznicul „Întâmpinării Domnului” la Catedrala Episcopală

Luni, 2 februarie 2015, în ziua slăvitului praznic al Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia. Preasfinţia Sa a fost înconjurat la această mare sărbătoare de preacucernici părinți vicar, consilieri, protopopi, preacuvioși părinți stareți, preoţi şi diaconi şi mulţime de credincioși.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia.

Praznic al Întâmpinării Domnului, prilej cu care s-a aniversat şi împlinirea a 21 de ani de la consacrarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu ca arhiereu, a fost moment de înnoire duhovnicească, pentru toţi credincioşii din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, care au fost prezenţi şi împreună rugători cu soborul de slujitori.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbit despre prăznuirea de astăzi şi despre roadele duhovniceşti pe care le primim de la Mântuitorul Iisus Hristos, încredinţându-ne toată viaţa lui Dumnezeu. A mulţumit părinţilor consilieri, protopopi şi stareţi pentru prezenţa la acest moment aniversar şi pentru bucuria comuniunii în slujire.

Preasfinţia Sa a acordat, prin hirotesie, rangul de protosinghel preacuviosului părinte ieromonah Cleopa, slujitor la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.

La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a rostit un Polihroniu la împlinirea a 21 de ani de când Întâistătătorul Eparhiei noastre, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a primit hirotonia întru arhiereu.
Se încarcă
0%
Se încarcă
se încarcă...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...