Cateheza săptămânală din Catedrala Episcopală Înălţarea Domnului din Slobozia

Cu binecuvântarea şi prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în ziua de joi, 12 martie 2015, Catedrala Episcopală din Slobozia a găzduit întâlnirea catehetică săptămânală, cu tema Rolul ispitelor şi al încercărilor în desăvârşirea noastră.

După debutul orei de catehizare, marcat prin rostirea rugăciunii Împărate ceresc, cucernicul diacon Marius Soponaru, precum şi inspectorul pentru catehizare Ştefan Tănase, au reîmprospătat tinerilor prezenţi învăţăturile dobândite în cadrul catehezelor anterioare, cu privire la ,,eşecul” şi ,,succesul” omului contemporan, după care, au exemplificat o parte dintre încercările la care este supus acesta, dar şi modalităţi de asumare şi înfruntare a lor, în vederea determinării poziţiei sale în societate.

Interactivitatea momentului a fost dată atât de faptul că tinerii au fost receptivi la învăţăturile primite, cât şi prin aceea că şi-au manifestat unele curiozităţi prin întrebările adresate.

Întâlnirile catehetice săptămânale din zilele de joi, ora 1600, se adresează cu precădere tinerilor care vor să aducă o schimbare pozitivă în viaţa lor, în cercul lor de prieteni, în comunitatea lor, dar care, totodată, conştientizează faptul că aceste schimbări sunt anevoioase dacă nu încep, întâi, cu ei înşişi. În consecinţă, tema următoarei întâlniri este Identitatea proprie.
Se încarcă
0%
Se încarcă
se încarcă...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...