Naşterea Domnului la Catedrala Episcopală

Vineri, 25decembrie 2015, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Naşterea Domnului,Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie laCatedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un soborde preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi.

În cadrulSfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe tânărul Mișu - Oprică -Gabriel Spiroiu, urmând a fi hirotonit preot pe seama parohie „Sfântul IerarhNicolae” din Bogata, Protopopiatul Călărași, iar diaconul George – Silviu Dinu afost hirotonit preot seama parohie „Sfântul Ierarh Nicolae” din Gălbinași,Protopopiatul Oltenița

La momentulpotrivit preacucernicul părinte inspector Marius Soponaru a dat citirePastoralei de Crăciun „Smerenia Betleemului”, trimisă preoţilor şicredincioşilor Eparhiei de Chiriarhul nostru. După acest moment ÎntâistătătorulEparhiei noastre a împărtăşit copiii şi credincioşii prezenţi la slujbă, careau primit dezlegare de la preotul duhovnic.

La sfârşitulslujbei, toţi credincioşii prezenţi au primit câte o pastorală din parteaPreasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu.

Agenția de ȘtiriLăcașuri Ortodoxe a transmis slujba Sfintei Liturghii pe Rețeaua Informaționalăa Episcopiei Sloboziei și Călărașilor – www.sf-esc.ro [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/25%20dec%202015%20-%20%20Catedrala%20Episcopala/www.sf-esc.ro] .
Se încarcă
0%
Se încarcă
se încarcă...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...