Conferinţa pastoral – misionară a preoţilor din Ialomiţa

Marți,31 mai 2016, a avut loc prima Conferinţă pastoral-misionară din anul acesta,care a purtat titlul „2016 – Anul omagial al educaţiei religioase a tineretuluicreştin ortodox”, care a reunit toţi preoţii din cele trei Protopopiate aleJudeţului Ialomiţa: Slobozia, Feteşti şi Urziceni.

LaCatedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia s-a săvârşit SfântaLiturghie, urmată de slujba de Te-Deum, la care a participat și PreasfinţitulEpiscop Vincențiu. Este deja a doua oară când Catedrala Episcopală din Sloboziagăzduiește Conferinţa pastoral – misionară a preoţilor din Ialomița.

Încuvântul său, Preasfinţia Sa a vorbit despre lucrarea pastorală, misionară șisocială a comunităților parohiale care trebuie să implice tinerii, despreimportanța vestirii lui Hristos copiilor și tinerilor pentru creșterea lorspirituală și fizică, tinerii fiind viitorul comunităților noastre parohiale.

Subiectulconferinţei preoţeşti, a fost dezvoltat de trei referenţi: preot George FlorianIftode, parohia Gimbășani, Protopopiatul Slobozia, preot Adrian Marian, parohia„Sfântul Ilie” – Fetești, Protopopiatul Fetești și preotul Sebastian Marin,parohia Coșereni I, Protopopiatul Urziceni.

PreasfinţiaSa a dat cuvântul coreferenților care au completat tema conferinței. Au vorbiturmătorii preoți: Marian Toader, parohia Pietroiu, Protopopiatul Fetești, IoanGermin Popa, parohia Gârbovi II, Protopopiatul Urziceni, Iustin Voicu, parohia Tovărășia,Protopopiatul Slobozia, Dorinel Necșulescu, parohia Malu Vechi, ProtopopiatulUrziceni, Ciprian Piperea, parohia Stațiunea Mărculești și Laurențiu Popa,parohia Gura Văii, Protopopiatul Slobozia.

Lasfârșitul conferinței Preasfinția Sa a dat cuvântul părinților consilieri, careau prezentat problemele actuale din Episcopia noastră.
Se încarcă
0%
Se încarcă
se încarcă...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...