O masă caldă pentru cei nevoiaşi

Acest program face parte din numeroasele activităţi social-filantropice pe care le desfăşoară Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” în colaborare cu Biroul de Asistenţă Socială din cadrul Protopopiatului Olteniţa, menite să vină în ajutorarea persoanelor care se confruntă cu o situaţie materială precară, aceasta fiind exprimată prin insuficienţa sau absenţa veniturilor, număr mare de copii şi condiţii necorespunzătoare de locuit.
A consemnat domnişoara Luţu Irina – asistent social în cadrul Protopopiatului Olteniţa.



