Slujba Arhiereasca în parohia Bucu

Duminică, 22 ianuarie a.c., Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ”Sf. Ierarh Nicolae” din parohia Bucu.

La acest moment de aleasă bucurie duhovnicească au participat numeroşi credincioşi, atât membrii ai comunităţii parohiale, cât şi enoriaşi ai altor parohii, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor de stat judeţene şi locale, dintre care amintim pe dl. prof. Silvian Ciupercă – preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, dl. Ion Drăguşin – primarul comunei Bucu şi dl. prof. Paul Frîncu – directorul Colegiului Naţional ”Mihai Viteazul” din Slobozia.

În cuvântul de învăţătură adresat tuturor celor prezenţi, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu a îndemnat ca pocăinţa lui Zaheu să fie model pentru toţi creştinii care doresc să pună început bun îndreptării personale.

De asemenea, Preasfinţia Sa a evidenţiat faptul că timpul lui Dumnezeu este un prezent continuu în care omul trebuie să lucreze la propria sa desăvârşire spirituală şi morală.

Această zi de mare sărbătoare duhovnicească va rămâne pentru mult timp în amintirea enoriaşilor parohiei noastre.

A consemnat Pr. Paroh Gabriel Badea

[Array]
0%
încărcat
Se încarcă
Se încarcă
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...