Resfințirea bisericii parohiale din Bucu

Duminică, 23 noiembrie 2014, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Bucu, Protopopiatul Slobozia, pentru sfinţirea lucrărilor exterioare ale bisericii, întocmirea Sfintei Mese, sfinţirea picturii şi a catapetesmei bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Programul liturgic a început cu slujba de întocmire a Sfintei Mese și sfințirea Proscomidiarului, urmată de Sfânta Liturghie, la care au participat preacuviosul părinte vicar eparhial, arhimandritul Rafail, preacucernici părinţii consilieri Florin Daniel Enașcu, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, părinți profesori de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, părinții protopopi Dumitru Drăghici, Protopop de Slobozia și Necula Marian, Protopop de Oltenița, preoţi și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de părintele inspector eparhial Cătălin Stanciu.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe diaconul Valentin Cristian Ciobanu pe seama parohiei Ulmeni, Protopopiatul Oltenița.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre pericopa evanghelică a bogatului care i-a rodit țarina, despre îndemnul și porunca Mântuitorului de a ne îmbogăți în Dumnezeu, prin credință, nădejde și dragoste, și în călătoria spirituală a acestui Post să-L mărturisim pe Hristos, prin faptele noastre, ca Dumnezeu și Mântuitor.

Preasfinția Sa a oferit „Crucea Sloboziei în Grad de Cavaler”, domnului Ion Drăgușin primarul comunei Bucu, ctitor de biserică.

S-a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, slujitori și binefăcători ai acestei biserici.

După Sfânta Liturghie Întâistătătorul Eparhiei noastre, urmat de soborul de preoţi, diaconi și credincioșii prezenți la slujbă, au înconjurat lăcaşul de cult și a sfințit lucrările exterioare, pictura și catapeteasma bisericii.
0%
încărcat
Se încarcă
Se încarcă
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...