Taina Sfântului Maslu săvârşită de 12 preoţi pentru credincioşii din Parohia Borduşelu

Miercuri 21 martie 2012, credincioşii parohiei Borduşelu s-au întărit duhovniceşte prin participarea la Taina Sfântului Maslu, oficiată de către un ales sobor format din doisprezece preoţi, în cadrul Cercului Pastoral Nr. 6.

PC Pr. Dumitru Drăghici, protopop al Protopopiatului Slobozia, în calitate de protos, împreună cu părinţii slujitori din parohiile Albeşti, Andrăşeşti, Căzăneşti, Ciochina, Fundata, Marsilieni, Orezu şi Borduşelu s-au aflat în mijlocul credincioşilor tineri şi vârstnici prezenţi în biserică, pe care i-au uns cu untdelemn sfinţit însoţit cu rugăciuni de vindecare sufletească şi trupească.

A urmat cuvântul de învăţătură rostit de PC Pr. Ion Albu de la Parohia Andrăşeşti, care a reamintit credincioşilor prezenţi importanţa Sfintelor Taine pentru suflet: ,,Sfintele Taine sunt asemenea unor izvoare curate prin care curge puterea sfinţitoare a harului dumnezeiesc sau, şi asemenea unor stâlpi de neclintit pe care se reazemă viaţa cea nouă, viaţa creştină”.

La final, PC Pr. Protopop Dumitru Drăghici a transmis binecuvântarea şi grija părintească a Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu tuturor celor prezenţi, preoţi şi credincioşi.

Exprimându-şi bucuria rugăciunii în comuniune, PC Pr. Protopop a îndemnat la solidaritate creştină, anul 2012 fiind declarat în Biserica Ortodoxă Română an omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...