Grupul de cateheză „Biserica Albastră” la Sibiu

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, în vacanța intersemestrială, Grupul de cateheză „Biserica Albastră” al Parohiei Amara II – Schimbarea la Față, însoțit de părintele Clementin Matache, coordonatorul grupului și Adin Diaconescu, profesor de religie la Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia, a organizat o excursie într-unul dintre cele mai frumoase orașe din țara noastră – Sibiu. Cu acest prilej, a fost îndeplinită o dorință mai veche a noastră, a celor din grup, de a cunoaște îndeaproape Sibiul medieval; de altfel, de cum am ajuns în fosta capitală culturală europeană (2007), am intrat într-o lume veche, parcă în Evul Mediu, așteptând de pe străzile lăturalnice cavalerii ce vegheau la ordinea din cetate.

În acest oraș plin de istorie în care clădirile vechi inspirau un aer misterios, fiind colorat în multe șabloane frumos sculptate, am realizat că această incursiune istorică a fost o adevărată provocare pentru grupul nostru, deoarece am vizitat o diversitate de obiective religioase, culturale si turistice într-un timp atât de scurt, găsindu-ne totuși timp și pentru a practica sporturile de iarnă; am cunoscut oameni binevoitori, ospitalieri si deosebit de amabili care conviețuiesc în armonie cu vizitatorii în peisaje ce păreau desprinse din poveștile medievale.

Toate aceste trăiri au fost amplificate de veselia, exuberanța și entuziasmul nostru determinat de atmosfera de grup și de frumusețea locurilor. Am plecat din inima Sibiului cu un sentiment de împlinire și fiecare dintre noi a luat o parte din frumosul oraș medieval.

(Anca Dobre, Olivia Matache)
Se încarcă
0%
încărcat
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...